Pentru acest om bătaia inimii reprezintă țelul suprem al vieții sale. Conf.Dr. Victor Costache este specialist în chirurgie cardiacă şi doctor în ştiinţe medicale. S-a întors să facă performanţă în România, după aproape 15 ani de practică în spitale din Franţa şi Canada. De numele lui sunt legate primele intervenţii pe cord deschis realizate la Sibiu, dar şi nenumărate operaţii efectuate în premieră mondială, europeană sau naţională. Se consideră un om care face parte dintr-un sistem. Dar care, în același timp, se confruntă sau uneori chiar se luptă cu sistemul, pentru a schimba lucrurile în mai bine. “Sunt un tip care își folosește cunoștințele și care muncește foarte mult pentru a-i ajuta pe oameni. Aceasta este profesia, dar și vocația mea”, spune Conf.Dr. Victor Costache.
Victor Costache este nominalizat la Gala Revista CARIERE 2018 – Oameni care ne inspiră. România de mâine, la categoria „Medicina viitorului”. Îl puteți vota pe site-ul Galei: www. gala-cariere.ro.
Sursa: Revistacariere.ro