NextCARDIO. Proiectul de cercetare românească inclus în rețeaua mondială de inovații în medicină

La doi ani de la înființarea Centrului de cercetare în domeniul chirurgiei cardiovasculare minim invazive și a terapiei endovasculare în cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, rezultatele celor 16 medici și cercetători au intrat în atenția a numeroase societăți și congrese de specialitate din lume. Centrul de cercetare a fost înființat la Sibiu, în cadrul proiectului NextCARDIO, finanțat din fonduri europene.

La al 47-lea simpozion anual al Societății americane de chirurgie vasculară (http://symposium.scvs.org/) sunt invitate, de fiecare dată, câte două echipe de cercetători din Europa. La simpozionul de anul acesta, organizat în luna martie in Florida, proiectele de cercetare alese pentru a-și prezenta rezultatele au fost din Germania (Munchen) și cel din România, de la Sibiu. Echipa NextCARDIO a prezentat cercetătorilor americani inovațiile din managementul disecțiilor de aortă, prin utilizarea unor simulări computerizate bazate pe dinamica fluidelor, simulări care indică la final care anevrism prezintă un risc mai mare decât altul, spre exemplu. În urma participării la acest simpozion, prof. dr. Jonathan Bath, directorul Programului de Chirurgie Vasculară din cadrul Universității de Medicină din Missouri, a solicitat inițierea unei colaborări cu echipa NextCARDIO, ca urmare a experienței dobândite în utilizarea unor programe de simulare computerizată extrem de avansate. În cursul lunii mai, reputatul medic american va veni la Sibiu pentru demararea colaborării.

În afară de simpozionul mai sus amintit, Facultatea de Medicină din Sibiu, prin echipa de cercetare NextCARDIO, a mai fost invitată să participe la numeroase alte evenimente importante din lumea medicală. Simpozionul pentru probleme vasculare și endovasculare Veith, din New York, Congresul societății americane, din Florida, Congresul societății de chirurgie vasculara  din Africa, Congresul Societății internaționale de chirurgie minim-invazivă (http://meetings.ismics.org/) sau Congresul Societății franceze de chirurgie cardiovasculară sunt doar câteva astfel de exemple din ultima perioadă. De altfel, în paralel cu invitația la Congresul Societății franceze de chirurgie, dr. Victor Costache, directorul proiectului NextCARDIO, a fost invitat să devină și membru al Academiei franceze de chirurgie, o performanță notabilă a medicinei din România postdecembristă.

“Comunitatea academică de la nivel internațional a reacționat foarte pozitiv ca urmare a rezultatelor obținute și diseminate prin publicații ISI de prestigiu și participări la diferite congrese importante, deoarece lumea cercetătorilor este una fără granițe. Avem la Sibiu o foarte bună echipă de cercetare în boli cardiovasculare cu medici specialiști și doctoranzi, care va continua activitatea în domeniul bolilor aortice și a soluțiilor minim invazive. Activitatea de cercetare este în interesul instituțiilor de învățământ superior, a Facultății de Medicină, a Universității «Lucian Blaga» din Sibiu. Creând acest pol de excelență, modul de lucru și disciplina realizării unor astfel de proiecte de cercetare se propagă: există și doctoranzi care au acces la baza de date creată în cadrul NextCARDIO sau, tot ca exemplu, la stațiile de lucru performante pe care au fost instalate programe extrem de costisitoare“, explică dr. Victor Costache, directorul proiectului NextCARDIO.

La doi ani de la lansare, proiectul „Cercetare de nouă generaţie prin asistenţă computerizată în managementul patologiilor cardiovasculare – NextCARDIO“ reunește o echipă formată din cinci cercetători principali seniori, cinci ingineri care asigură partea de tehnică și de calcul, patru doctoranzi și postdoctoranzi, plus alți șapte doctoranzi implicați indirect. Totodată, s-au mai alăturat, în mod voluntar, cercetători din București, din Cluj-Napoca și Iași. dar și din SUA și din Franța.

Până acum, în cadrul Next Cardio au fost realizate numeroase studii, trei dintre acestea fiind deja publicate în cele mai prestigioase reviste de chirurgie vasculară și endovasculară din lume, “Journal of Vascular Surgery“ și „Journal of Endovascular Therapies”. O parte din rezultatele acestor cercetări au fost și implementate, astfel încât la Sibiu s-au înregistrat premiere naționale în implementarea unor tehnici de intervenții endovasculare, în cazuri dificile de anevrism de aortă rupt sau de disecție de aortă.

Aceeași echipă de cercetători a finalizat și șase proiecte de finanțare depuse în cadrul programului Horizon 2020 al Comisiei Europene, cel mai mare program de finanțare europeană destinat cercetării.

 

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020

 

mai 7th, 2019|Medical, ULBS|